Programând Android-ul în python?
android python kivy pygame ios
Cei care vor să facă aplicații mobile pentru Android sau iOS trebuie să pună burta pe carte (sau pe video-tutoriale) și să învețe Java (pentru Android) și/sau Objective-C (pentru iOS). Dar, dacă vrei să faci o aplicație pentru Android în Python? La prima vedere lucrul pare imposibil: Python-ul nu este limbaj nativ pentru nicio platformă mobilă...
Aici intră pe scenă Kivy.
Ce este Kivi? Este o bibliotecă care îți permite să dezvolți aplicații pentru platforme mobile și desktop. Fiecare aplicație făcută în Kivi va conține împachetată și o instalare aproape completă a Python-ului. Mrele beneficiu care rezultă de aici e că, odată ce ai terminat jocul genial pentru Android, nu trebuie să înveți și Objective-C și să-l rescrii pentru a-l putea rula și pe iOS (sau să angajezi un programator pentru asta): doar împachetezi aplicația cu softul tipic iOS, îl instalezi și apeși butonul "Start Game" pe telefonul tău Apple de ultimă generație. În același fel procedezi dacă vrei să o rulezi și pe sisteme desktop. Așadar aplicația este complet independentă de sistemul de operare pe care rulează: o scrii o singură dată, o împachetezi diferit (pentru fiecare platformă pe care vrei să ruleze) și o lansezi pe piață pentru multiple platforme.
Cum lucrurile par prea frumoase pentru a fi și adevărate m-am hotărât să verific aurul cu dinții.
Instalarea pe Ubuntu 13.10 e foarte simplă:
- Mai întâi se adaugă Arhiva personală de pachete (Personal Package Archive - PPA) la sursele de software din care Ubuntu poate instala programe: se deschide un terminal și se tastează comanda
$ sudo add-apt-repository ppa:kivy-team/kivy
- Se face o înnoire (update) a listei de pachete:
$ sudo apt-get update
- Se instalează python-kivi și, eventual, exemplele care se află în pachetul python-kivi-examples
$ sudo apt-get install python-kivy python-kivy-examples
Și gata instalarea. Și acum un mic test.
Tastați în terminal python
și după ce vă apar cele trei semne mai mare (>>> - semnele care vă arată că sunteți în consola python) tastați:
>>> import kivy
și va fi afișată versiunea bibliotecii:
>>> import kivy [INFO ] Kivy v1.8.0 >>>
Dacă vreți să creați o fereastră care conține un singur buton salvați următorul text într-un fișier, puneți-l într-un dosar sau pe Desktop și dați-i terminația .py
de ex. buton.py
import kivy from kivy.app import App from kivy.uix.button import Button class MyApp(App): def build(self): return Button(text='Salutare rocoderi!') if __name__ == '__main__': MyApp().run()
Și pentru a-l rula navigați în terminal până în dosarul (folder-ul) în care l-ați salvat (folosind comanda cd
) - eu am salvat fișierul pe Desktop, deci o să scriu
goofy@goofylab:~$ cd Desktop/
și, odată ajuns în dosarul Desktop, pentru a executa fișierul scriu în terminal:
goofy@goofylab:~/Desktop$ python buton.py
Va apărea o fereastră destul de serioasă cu un buton cât ea de mare în care scrie: "Salutare rocoderi!".
(ro)cod cu spor!