Ce e nou în Ubuntu 15.10


 27 Oct, 2015  doru  170  
ubuntu fglrx amd

Pe 22 octombrie cei de la Canonical au lansat - în concordanță cu planul lor de a scoate o versiune mai bună la fiecare șase luni - ultima distribuție Ubuntu: Ubuntu 15.10 aka Wily Werewolf.

Așadar, ce este nou în Ubuntu 15.10?

Din punctul de vedere al aspectului grafic nu sunt mari schimbări, și asta pentru că Unity 8 - noua interfață grafică unificată (pentru dispozitive mobile cât și pentru desktop-uri)  - nu este încă stabilă pentru a fi dată spre larg consum. Se pare că va fi disponibilă ca interfață standard în următoarea lansare (Ubuntu 16.04).

Totuși este o schimbare care-ți sare-în ochi: butonul din scrollbar-ul lateral al ferestrelor - scrollbar redus la o simplă linie - a fost readus la normal. Deci toate ferestele vor avea un buton de derulare normal, ușor de găsit cu mouse-ul și precis la derulare (spre deosebire de vechiul buton de scroll...).

O altă mică facilitate este posibilitatea de a trage (drag and drop) icon-urile din Dash pe desktop pentru a le crea scurtături (shorcuts). De asemenea acum se poate naviga în Dash cu tastele de navigare (săgețile).

Schimbările de sub capotă sunt însă mai numeroase:

  • În primul rând, Wily vine cu noul nucleu Linux: 4.2. Acesta aduce suport pentru noile procesoare "Broxton" Atom de la Intel, un nou driver grafic AMD GPU pentru ultimele placi grafice AMD Radeon și suport F2FS pentru criptare la nivelul sistemului de fișiere.
  • Ubuntu Make, utilitarul în linie de comandă care simplifică instalarea programelor de dezvoltare necesare programatorilor, suportă acum mai multe platforme, framework-uri și servicii - inclusiv un mediu complet de dezvoltare a aplicațiilor pentru Android.
  • Suport pentru Steam Controller - cei care au controllere Steam pentru jocuri le pot folosi acum cu ușurință în Ubuntu.
  • Nume persistente ale interfețelor de rețea - vechile nume ale interfețelor de rețea - eth0, eth1, wlan0 - vor putea fi in sfârșit schimbate în altele cu sens care să rămână chiar și după îndepărtarea dispozitivului de rețea respectiv.
  • Suita GNOME este în mare parte adusă la versiunea 3.16 care - deși nu e ultima (ultima fiind 3.18) - aduce o serie întreagă de îmbunătățiri grafice.
  • Suita Libre Office adusă la versiunea 5.0.5 vine cu o multe îmbunătățiri. De asemenea, alte aplicații, precum clientul de mesagerie instantă Empathy, player-ul audio Rhythmbox și altele, vin în versiuni noi.
  • Suport pentru Python 3.5.

Acesea ar fi cele mai importante schimbări în Ubuntu 15.10.

Pentru instalare îl poți descărca de pe saitul oficial, îl scrii pe un DVD și poți trece la instalare.

P.S.

Dacă veri să faci upgrade la Ubuntu 15.10 și ai placă grafică AMD Radeon cu driver-ul proprietar fglrx instalat trebuie să dezinstalezi acest driver înainte de upgrade (poți folosi driverul open source disponibil implicit).

(Ro)cod spornic cu Wily!